miercuri, 29 aprilie 2020

Fursecuri cu stafide


Încă o rețetă, azi, foarte rapidă și ușor de făcut. Dacă nu vreți să utilizați poșul când formați biscuiții și vă ajutați de o linguriță, această rețetă poate fi realizată chiar de copii, sau măcar cu ajutorul lor.

Ingrediente
- 4 ouă
- 250 grame zahăr
- 250 ml ulei
- 450 grame făină
- 1 fiolă esență de vanilie

Amestecăm zahărul cu ouăle, le batem spumă


Adăugăm uleiul, puțin câte puțin, apoi făina. Amestecăm cu o spatulă. Adăugăm și esența de vanilie.


Cam asta e tot. Compoziția o punem într-un poș, sau, cum spuneam, cu ajutorul unei lingurițe (două, dacă știți șmecheria) și formăm fursecurile pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dacă dorim, adăugăm câteva stafide deasupra. 



Introducem la cuptorul încins la 170C pentru aproximativ 10 minute.


Le păstrăm în cutii închise ermetic. Sunt minunate la cafea, ceai, lapte... sau pur și simplu ca gustarică. 





marți, 28 aprilie 2020

Pasteis de nata




Pasteis de nata reprezintă un desert specific portughez. Dacă ajungi în Portugalia vei găsi micuțele astea la orice colț de stradă, pentru că patiseriile sunt la tot pasul acolo. Deseori le poți găsi alături de alte deserturi, foietaje pufoase, cornuri cu diferite umpluturi, dar si sandwichuri cu bahalao, codul de Atlantic întâlnit la fel de des ca pasteis de nata. 

Ingrediente :
- un aluat de foietaj
- 3 linguri făină 
- 1 1/4 căni lapte
- 1 1/3 căni zahăr 
- 1 baton scorțișoară (eu am pus un praf, nu aveam baton) 
- 2/3 căni apă 
- 1/2 linguriță esență vanilie 
- 6 gălbenușuri, batute 

Amestecăm făina și 1/4 cană de lapte într-un bol

 Într-o crăticioară topim zahărul și apa în care am pus scorțișoara. Nu amestecăm. Dacă avem termometru special, avem grijă să oprim când ajunge la 100C.
Încălzim laptele rămas și îl adăugăm peste amestecul de făină și lapte.
Când siropul e gata, îl turnăm în fir subțire peste lapte și făină.


 Amestecăm bine. Adăugăm și esența de vanilie și gălbenușurile și omogenizăm. Strecurăm amestecul într-un bol, îl acoperim cu folie de plastic și îl lăsăm deoparte. Amestecul e lichid. Nu vă faceți probleme, așa trebuie.
 Desfacem aluatul din pachet

 Începem să îl împăturim strâns, până facem un rulou.


Tăiem feliuțe pe care le așezăm în formele speciale unse cu puțin unt. Adaptăm aluatul la formă, cu ajutorul degetelor, având grijă să lăsăm strat mai gros la margini. 


Când am terminat de pus aluatul în forme, turnăm compoziție în fiecare formă, cam 3/4,nu plin.

Punem formele într-o tavă și băgăm tava în cuptorul încins la maxim. 250C eu. 8-9 minute, până devin aurii. Eu am întors capul 2 minute și unele mi s-au ars, la prima tavă. 🙈




Cam așa stă treaba cu minunățiile astea mici. Spor! 



luni, 27 aprilie 2020

Mini pizza calzone


Azi dimineață am pregătit repede repejor mini pizzele astea care inițial trebuiau să conțină și omletă, și să se numească breakfast calzone, doar că ieri, când am pus omletă în quesadilla(urmează și rețeta aia), fii-miu ăl mic și-a exprimat delicat dezaprobarea și a zis că omleta "nu era un ingredient esențial". Normal că era, că ouăle sunt esența oricărui mic dejun, dar a fost prea drăguț să îl contrazic.
Așa că am adaptat puțin azi și am pus doar ketchup, șuncă de curcan și cheddar.

Ingrediente :
Blat
- făină - în funcție de câte vreți să faceți
- apă caldă - jumătate din cantitatea de făină
- drojdie proaspătă - cât o măslină
- sare - un praf
- 1 lingură ulei

Dizolvăm drojdia în apa călduță și o turnăm peste făină. Punem și praful de sare și amestecăm. La sfârșit adăugăm și uleiul și lăsăm aluatul să se odihnească, acoperit, la căldură.


Compoziție :
- șuncă (de care vreți /aveți) tăiată mic
- cașcaval (tot de care aveți) ras
- ketchup 
- omletă tăiată mărunt, dacă vreți 


 După 30 de minute de stat la adăpost, începem să rupem bucățele din aluat și să formăm, cu mâna, câte un mini blat de pizza, rotund, in funcție de mărimea dorită. Eu am făcut de aproximativ 10 cm. Pe jumătatea fiecărui blat punem puțin ketchup, șuncă și cașcaval.


  Pliem și sigilăm marginile, fie cu o furculiță, fie cu mâna.


Când terminăm (le așezăm pe o tavă tapetată cu hârtie de copt) le ungem cu ou bătut și presărăm, opțional, susan. Sau cașcaval. Sau ceapă uscată. Sau nimic. Eu le-am uns (doar) cu albuș că asta aveam la îndemână, și, am pus susan negru. 


Băgăm tava în cuptorul încins la 180C și le lăsăm 15 minute sau până devin aurii.


Le-am servit cu un amestec de smântână și sos iute. Buuune!




duminică, 26 aprilie 2020

Samosas cu brânză


Povestea cu aceste samosas a apărut complet pe neașteptate. Eu luasem niște foi ce credeam eu că sunt de plăcintă, din alea dreptunghiulare, obișnuite, pentru că voiam să fac baclavale. Când le-am desfăcut... șoc și groază. Nu aveau nici dimensiunea, nici numărul și nici consistența potrivită pentru baclavale.. Erau zece foițe amărâte, rotunde, cu o altfel de consistență. Aici se numesc feuilles de brick și sunt niște foi de patiserie subțiri, ce pot fi folosite pentru preparate dulci sau sărate. Sunt olecuță mai groase decât foile de plăcintă și mai rezistente, mai gumoase. Seamănă cu o clătită f subțire. 

Ingrediente :

- 10 foi brick (puteți folosi foi de plăcintă sau aluat de plăcintă făcut în casă) 
- 300 grame ricotta(dacă preferați brânza dulce, puteți înlocui ricotta) 
- 500 grame telemea
- 1/4 cană cheddar ras(sau orice alt cașcaval) 
- 1 ou
- sare, piper după gust

Scurgem ricotta de apă și o punem într-un bol. 


Adăugăm telemeaua fărâmițată mărunt și amestecăm. 


Adăugăm și oul bătut, și cașcavalul, și potrivim de gust. 


Dacă folosim foi rotunde, le pregătim ca în imaginile de mai jos




 Începem să punem compoziție și să împăturim ca în imagini





Pentru că mai aveam compoziție de brânză, eu am făcut repede un aluat din puțină făină, sare și puțină apă, pe care l-am întins și l-am folosit pentru restul compoziției. 


Am uns cu ou și am presărat susan, apoi am băgat la cuptorul încins la 175C până ce aluatul a devenit auriu și crocant. 







miercuri, 22 aprilie 2020

Aluat de pizza


 De fiecare dată când nu avem mâncare în frigider și nu am timp sau chef să gătesc am două opțiuni rapide și gustoase : pizza sau paste. Se fac foarte repede, sunt sățioase, nu necesită ingrediente speciale și, cel mai important, sunt buuuune.

Aluatul ăsta de pizza îl fac dintotdeauna. De obicei folosesc drojdie uscată, însă acum e penurie prin supermarketuri, și am folosit proaspătă. Aluatul a ieșit încă și mai pufos ca de obicei, așa că o să iau serios în considerare să folosesc drojdie proaspătă de acum încolo.

Ingrediente :
- 500 grame făină
- 250 grame apă călduță
- sare
- drojdie uscată (1 plic) sau proaspătă (aproximativ 20 grame)
- 2 linguri ulei (de măsline)
- opțional oregano, praf de usturoi

Treaba stă extrem de simplu. În apa călduță sfărâmăm drojdia și adăugăm 1 linguriță de zahăr. Amestecăm.


Adăugăm acest amestec peste făină și sare și amestecăm până la omogenizare. Tot acum, dacă dorim, adăugăm oregano și /sau praful de usturoi. Când e încorporat tot adăugăm și uleiul și omogenizăm. Lăsăm acoperit, la cald, 30 de minute. 


Între timp, pregătim mezelurile, legumele, cașcavalul și orice mai avem prin frigider și vrem să punem pe pizza.  Noi doar atât aveam, dar data trecută am pus și broccoli, și gem de ceapă caramelizată.. A ieșit nebunie. 


După aproximativ 30 de minute scoatem aluatul

 Și îl frământăm puțin, să iasă aerul.


In funcție de câte pizza vrem să facem și cât de gros vrem blatul, împărțim aluatul. Eu am împărțit în 4.  Începem să întindem


Apoi punem sos de roșii și ingredientele pe care le dorim în pizza. 


Băgăm la cuptorul încins la 220C și lăsăm 10-15 minute, în funcție de grosimea blatului.