vineri, 10 aprilie 2020

Sarmale


Nu știu dacă voi faceți sarmale și de Paște, eu nu obișnuiesc, pentru că aperitivele, friptura și deserturile sunt de obicei suficiente pentru zilele respective. Dar dacă vreți să faceți săptămâna viitoare, nu că aș inventa roata, dar, printr-o coincidență fericită, am ajuns la o rețetă extrem de gustoasă și ușoară, deci...iată!

Ingrediente :

- 1 kg de carne tocată, mai grasă . Porc, vită, amestec, știți cum se obișnuiește. Însă!! Întâmplarea a făcut să nu am, de data asta, carne grasă tocată, așa că am amestecat 600 grame carne de porc(ceafă, doar asta am găsit) cu 400 grame de bacon afumat. Le-am dat împreună prin masina de tocat carne și a ieșit ceva mi-nu-nat!
- 3 cepe mari, taiate mărunt
- 200 grame orez, spălat
- 2 linguri bulion
- sare, piper, cimbru uscat, boia
- 1 litru suc roșii
- afumătură
- frunze varză murată

Începem prin a căli ceapa în câteva linguri de ulei


Când ceapa s-a înmuiat adăugăm orezul (spălat și scurs) și călim puțin. Tot acum adăugăm boia de ardei. Punem puțină apă și amestecăm până ce apa se evaporă și orezul începe să se facă.
Când orezul e pe jumătate gata, adăugăm bulionul și amestecăm. Oprim focul și lăsăm puțin deoparte, să se răcească.


Carnea e gata tocată, pregătită să întâlnească amestecul de ceapă și orez, așa că le amestecăm cu simț de răspundere imediat ce temperatura ne permite.


După ce și această sarcină a fost îndeplinită începem să formăm sarmalele. Înainte de asta, însă, ne asigurăm că avem la îndemână foile gata pregătite, adică am înlăturat cotorul și le-am tăiat în două, dacă sunt prea mari. 


In cele ce urmează am încercat să pozez fiecare etapă a împăturirii unei sarmale, în caz că e cineva care are nevoie de aceste informații. Treaba stă așa, la mine: pun carne, îndoi foaia de varză într-o parte, termin de rulat și bag, cu degetul, varza rămasă în capătul celălalt. Sper că ați înțeles. 😁




Începem să așezăm sarmalele în oală. Eu le fac în slow cooker, pentru că așa îmi e cel mai comod. Le pun noaptea, la culcare, și dimineață, când mă trezesc, ele sunt gata și în casă miroase a Crăciun. Însă indiferent dacă le faceți la slow cooker sau la cuptor, înainte să așezați sarmalele puneți un strat de varză murată, tăiată mic, care să protejeze sarmalele, să nu se ardă. Apoi îi dați drumul la treabă. Una, două, șaptezeci și nouă, câte vă ține mâna. Și carnea. Între straturi mai puneți și niște afumătură, să fie bine, să nu fie rău. 


Când sarmalele sunt gata împachetate, mai ales dacă le puneți la cuptor, mai puneți un strat de varză tocată. Turnați apoi sucul de roșii și apă, cât să acopere, aproape integral, sarmalele. 



Scuturați un pic vasul, să fiți siguri că lichidul ajunge peste tot, și, hop! La cuptor cu ele! În funcție de cuptor, la foc mediu, 2 ore aproximativ (dar cel mai sigur verificați dacă sunt gata). Eu la slow cooker le-am lăsat 10 ore, pe low. Dacă le servim cu o mămăliguță și ceva iute alături, chiar nu mai avem nevoie de nimic.