marți, 21 aprilie 2020

Papanași


Am făcut acum câteva zile papanași, că din când în când ne mai apucă pofta de preparate românești. Bineînțeles că iar a trebuit să adaptez, pentru că nu am găsit brânză dulce ca în România, și am pus altceva, mai apos, dar am mai adăugat făină și a ieșit bine.

Ingrediente :
- 400 grame brânză proaspătă de vaci
- 3 ouă
- 300 grame făină (zicea rețeta, eu am pus mai mult, până a arătat a ceva ce puteam modela)
- 50 grame zahăr
- 1 linguriță bicarbonat
- coajă de lămâie, coajă de portocală
- 1 praf sare

Amestecăm brânza de vaci, ouăle, răzătura de lămâie, portocală și zahărul.


Amestecăm făina cu bicarbonatul și cu sarea și le adăugăm peste brânză. Aluatul nu trebuie să fie prea tare, altfel papanașii nu mai ies pufoși ci gumoși.


Când putem lucra cât de cât cu aluatul începem să formăm atât gogoșile cât și biluțele mici ce se pun deasupra. Le cântărim, să fim siguri că papanașii vor fi egali. Eu am făcut papanașii de 70 de grame și biluțele de 20 grame. 


Când sunt gata formați îi prăjim în ulei încins la foc mediu, pentru a nu se arde pe exterior și a nu rămâne cruzi în interior. 


Îi servim cu smântână și dulceață sau gem.