duminică, 10 mai 2020

Garganelli de casă cu ciuperci și pancetta


Azi am făcut iar paste, în primul rând pentru că, după cum am mai spus, iubesc gustul pastelor făcute în casă, și apoi pentru că voiam să-mi folosesc iar ustensila pentru gnocchi.😁
Am drum lung până să stăpânesc arta pastelor, lung de tot, însă îmi place să încerc și sunt foarte încântată când rezultatul e pe placul tuturor. Azi, de exemplu, mâncam, și parcă eram în Italia, la un restaurant cu specific local. Dar destulă vorbărie. Iată cum am procedat:

Ingrediente:
- 50 grame mălai
- 250 grame făină
- 3 ouă

Am format un aluat pe care l-am frământat cât am putut de bine. L-am lăsat puțin să se odihnească, părea obosit. Eu sigur eram.
In timp ce el se odihnea, pregătit următoarele :

- 1 ceapă tăiată mărunt
- 2 căței usturoi, tăiați mărunt
- 4 ciuperci mari, tăiate felii
- o conservă roșii pasate
- 1 pahar vin alb, sec
- 200 grame pancetta, tăiată mic
- 1 pahar apă minerală (opțional)

Am întins aluatul de paste subțire de tot, l-am dat prin mașină, apoi l-am tăiat pătrate de 5 cm.


Fiecare pătrat l-am pus pe bețișorul special și prin grătarelul special. 


Am terminat toate pătrățelele de paste și am lăsat garganelli pe masa de lucru, să se usuce puțin. 

In timp ce am pus o oală cu apă cu sare la fiert, pentru paste, am călit ceapa și usturoiul într-un cub de unt și o lingură, două, de ulei.


Am văzut recent o șmecherie pe net, de la o italiancă bătrână, care punea apă minerală peste ceapă, să nu se innegrească. Ceapa, nu italianca. Eu puneam apă plată de obicei(mă rog, de la robinet) așa că azi am încercat șmecheria și cred că a și mers. Cred, pentru că am pus ceapă roșie, și oricum se vede mai greu. Dar de înnegrit nu s-a înnegrit. 


Când ceapa e gata adaug ciupercile și călesc până sunt gata. Mie imi plac mai spre crud, așa că nu le-am lăsat mult. În același timp am pus și vinul, și am așteptat să se reducă. 



Când ciupercile sunt aproape gata și vinul aproape evaporat, adăugăm pancetta și călim puțin. 


După câteva minute turnăm și conserva de roșii pasate și adăugăm și puțină apă în care au fiert pastele. 


Amestecăm, potrivim de gust(sare, piper) și adăugăm pastele scurse, care între timp au fiert câteva minute în apa sărată. 
Amestecăm și oprim focul. Servim cu parmezan și puțin busuioc. 





Scones cu ierburi și parmezan


Îmi plac mult scones. La fel ca orice alt produs versatil, sunt o mulțime de rețete și de combinații de scones, dulci, sărate, egal gustoase și ușor de făcut.

Ingrediente :
- 3 căni făină
- 1/4 cană zahăr
- 3 lingurițe praf de copt
- un praf sare, un praf piper
- 1 cățel usturoi, zdrobit
- 2 lingurițe din ierburile preferate (oregano, cimbru, etc)
- 3/4 cană unt
- 1/2 cană cheddar
- 1/2 cană parmezan ras
- 1 cană lapte bătut.

Amestecăm făina, praful de copt, sarea, piperul și untul la un robot de bucătărie până obținem un amestec nisipos. Turnăm amestecul într-un bol și adăugăm parmezanul, cheddarul, usturoiul și ierburile (uscate sau proaspete) Eu am pus puțin cimbru și oregano uscat și niște chives proaspăt. Sau, mă rog, cândva proaspăt (aveam în congelator)


Le amestecăm și peste ele turnăm laptele bătut. Dacă nu avem lapte bătut peste o cană de lapte proaspăt adăugăm o lingură de zeamă de lămâie. That will do. 
Frământăm până obținem un aluat omogen. 



Il intindem puțin cu palmele și îl tăiem în 8.


 Ungem fiecare scone cu ou bătut și le băgăm la cuptorul încins la 180C cam 12-15 minute, sau până devin aurii. Eu le-am lăsat cu vreo 2 minute în plus, că m-am luat cu treabă și nu le-am mai verificat.


Sunt extrem de fragede, bune și reci, și calde. O minune!