marți, 14 aprilie 2020

Tartă cu mere


Tarta asta are cel mai fraged aluat din câte am avut ocazia să întâlnesc. Dacă o să încercați rețeta o să-mi dați dreptate.

Ingrediente :

Aluat :
- 250 grame făină
- 180 grame unt moale
- 1 linguriță sare
- 1 linguriță zahăr
- 1 gălbenuș
- 50 ml lapte cald

Umplutură :
- 1 kg mere
- 30 grame făină
- 35 grame zahăr
- 1 plic zahăr vanilinat
- 1/2 linguriță scorțișoară
- 1 vârf cuțit nucșoară
- 1 albuș de ou

La multifuncțional amestecăm făina, untul moale, sarea, zahărul, gălbenușul. Apoi adăugăm laptele. Putem frământa aluatul și la mână, desigur. Formăm o bilă, acoperim cu folie și lăsăm o oră la rece.


Între timp, curățăm merele de coajă și de semințe și le tăiem felii. Le putem stropi cu zeamă de lămâie, să nu se înnegrească. 


Amestecăm, separat, faina cu zahărul, zahărul vanilinat, scorțișoara,  nucșoara și se amestecă cu merele.



Scoatem aluatul din frigider și îl întindem în foaie nu foarte subțire (5-6 mm). Așezăm foaia în tavă și tăiem excesul, apoi așezăm merele în tavă.




Din aluatul rămas tăiem niște fâșii, pe care le punem deasupra, apoi ungem tarta cu albușul rămas. Băgăm la cuptorul încins la 180 grade Celsius, 30 de minute sau până ce tarta e frumoasă și aurie.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu