marți, 31 martie 2020

Tocăniță de cartofi


De obicei fac tocănița asta și cu ceva cârnați afumați, dar acum nu am avut la îndemână (it's corona time) așa că am lăsat-o de post.

Ingrediente :
- 2 cepe medii, tocate mărunt
- 3 căței de usturoi, zdrobiți
- 1 kg de cartofi (plus/minus), tăiați cubulețe
- sare, piper, boia, foi de dafin
- pătrunjel sau mărar
- 1 lingură bulion
- opțional : 1 ardei tăiat mărunt, pastă de ardei iute, fulgi de chilli.

Încingem ulei într-o tigaie și călim ceapa și usturoiul până se înmoaie


 Când ceapa s-a înmuiat adăugăm boia, sare, piper, apă fierbinte, cam jumătate de litru, apoi cartofii tăiați. Apa trebuie să acopere cartofii, deci, dacă mai e nevoie, mai adăugați.



De aici, treaba e simplă. Lăsăm cartofii să fiarbă, la foc mediu, după ce adăugăm și 1-2 foi de dafin, până sunt gata, adică până trece furculița prin ei. Când sunt gata, facem, daca vrem ca sosul să fie mai gros, următoarea șmecherie pe care am văzut-o și eu recent pe net :scoatem, într-un bol mic, câțiva cartofi, pe care ii zdrobim cu furculița și îi amestecăm cu bulionul.



Turnăm, apoi, acest amestec în tocăniță, și amestecăm. Când e gata oprim focul și adăugăm pătrunjelul sau mărarul tocat. (mereu mărar, eu). Servim cu murături. O minunăție!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu