Cred că am mai spus că sunt fan Jamie Oliver, și recent mi-am cumpărat încă una din cărțile lui, "Gătește în 15 minute cu Jamie", așa că de ieri am început să și gătesc rețetele din carte.
Într-adevăr se fac ușor, sunt sățioase, gustoase, și arată și frumos.
Rețeta de fajitas am adaptat-o puțin, atât după gusturile noastre cât și după ce aveam prin casă, dar în mare e după sfaturile lui.
Salsa:
-2 cepe verzi
-1 rosie mare, coaptă (sau un pumn de roșii cherry,cum am pus eu)
- 1/2 legătură de coriandru(zice el, dar eu urăsc coriandrul, așa că am pus pătrunjel)
-1 lămâie (verde,zice el. Eu n-aveam,așa că am pus normală)
-1-2 lingurițe oțet balsamic
-1 lingură sos de soia
Le dăm pe toate în blender. Obținem un sos pe care îl punem într-un bol mic și îl lăsăm să se odihnească.
Fajita
-2 ardei grași
-1 ceapă roșie
- 400 grame piept pui fără piele
-1 linguriță boia dulce afumată
Spălăm, curățăm și tăiem ardeii bucăți, și îi punem pe grătar. Curățăm ceapa, o tăiem în sferturi și o punem alături de ardei. Asezonăm cu sare și piper și coacem uniform.
Putem prăji ardeii și ceapa și în tigaie, cu puțin ulei, dacă nu vrem să facem fum sau nu avem grătar la îndemână.
Pe o foaie de copt punem piepții de pui, unul câte unul, presărăm cu sare, piper și boia, apoi acoperim cu jumătatea de foaie de copt rămasă și aplatizăm puiul cu un făcăleț până ajunge la o grosime de 1.5 cm. Într-o tigaie încinsă adăugăm puțin ulei și prăjim pieptul de pui pe ambele părți, câte 4 minute pe fiecare parte, până e pătruns și auriu.
Orez și fasole
-1 conservă fasole(400 gr)
-250 orez brun fiert
-1 lămâie
-ardei iute(opțional)
-sumac(tot opțional, că Jamie nu zice de el,dar mi s-a părut potrivit)
Scurgem și clătim fasolea, apoi o punem într-o tigaie în care am încins o lingură de ulei. Adăugăm acum și sumacul, ardeiul iute și amestecăm până ce fasolea devine crocantă . Adăugăm apoi orezul fiert și zeama de la o lămâie și amestecăm.
Pentru servit
-4 tortillas
-iaurt natural
-branză feta
Pe un suport de lemn(sau o tavă) așezăm puiul tăiat bucăți, legumele la grătar, tortilla și vasul cu fasole și orez în mijlocul căruia am așezat și bolul cu salsa.
Presărăm iaurt și brânză feta, adăugăm felii de lămâie și puțin pătrunjel proaspăt, tocat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu