marți, 12 mai 2020

Bărcuțe cu ou, brânză și cașcaval


Încă o idee de mic dejun foarte gustos, sățios și ușor de făcut sunt bărcuțele astea cu ou, cașcaval și brânză.

Se fac cu blat de pizza, despre care am vorbit aici, și bineînțeles că se pot personaliza după gustul fiecăruia.

Ingrediente :
- blat de pizza(apasă pentru rețetă)
- 2 ouă pentru fiecare bărcuță
- cașcaval ras
- brânză
- felii de măsline

Împărțim aluatul de pizza în 2 sau 3,în funcție de cât am făcut, si formăm din fiecare bucată o bărcuță, ca în imagine. Punem brânză,  turnăm ouăle bătute, adăugăm cașcaval și măsline, sau ce mai dorim, și securizăm marginile, să nu curgă oul.



Introducem în cuptorul încins la 220C pentru 10-15 minute, până ce crusta e aurie și oul e făcut. 

Atât! Simplu și bun. Putem adăuga cârnați prăjiți tăiați bucăți, ardei.. Orice dorim. 






Ciocănele crocante la cuptor


Astăzi nu aveam deloc chef să stau mult în bucătărie, dar de mâncat tot trebuia să mâncăm, așa că am căutat o soluție rapidă și fără mari bătăi de cap. Am găsit-o pe blogul Laurei Adamache, și am rezolvat problema cât se poate de eficient.

Ingrediente :
- 6-8 ciocănele de pui
- 1 ou
- 30 ml lapte
- 50 grame pesmet
- 50 grame parmezan ras
- sare, piper după gust
- 1 linguriță oregano
- 1 linguriță boia

Batem ouăle cu laptele într-un bol, iar în altul amestecăm parmezanul, pesmetul, sarea, piperul, oregano și boiaua.



Dăm ciocănelele prin amestecul de ou, apoi prin cel de pesmet, și le punem într-o tavă, apoi le ungem cu puțin ulei. 


 Băgăm la cuptorul încins la 180C și le lăsăm 30-45 minute, până sunt rumene și frumoase. Gata și prânzul! Noi am servit cu legume trase la tigaie, cu praf de usturoi și susan


Biscuiți cu ricotta și lămâie


Am găsit rețeta asta pe blogul Laurei Adamache fix când aveam niște ricotta în casă și nu știam ce să fac cu ea. Lămâie am cam tot timpul, așa că am purces la treabă și au ieșit minunățiile astea pufoase și aromate.

Ingrediente :
- 300 grame ricotta
- 100 grame unt
- 200 grame făină
- 4 grame praf de copt
- 1 ou
- coaja rasă de la o lămâie
- un praf de sare
- zahăr tos(pentru tăvălit biscuiții prin el)

Amestecăm ricotta, untul moale, coaja rasă de lămâie, oul și praful de sare cu mixerul, până devin pufoase. Peste acest amestec cernem făina amestecată cu praful de copt și frământăm. Aluatul obținut îl punem la rece, în folie de plastic, 30 de minute.


După 30 de minute întindem aluatul într-o foaie cu grosimea de aproximativ 4-5 mm


Și decupăm cercuri de 8-10 cm diametru. 


Cercurile obținute le dăm prin zahăr tos și le pliem de 2 ori. 



Ii coacem în cuptorul încins la 180C,pe tava tapetată cu hârtie de copt, pentru 20 minute, sau până devin aurii.