Ingrediente :
- 500 grame făină
- 50 grame zahăr pudră
- 1 gălbenuș
- 20 grame drojdie uscată
- 2 lingurițe sare
- 2 linguri ulei măsline
Amestecăm drojdia cu 250 ml de apă călduță și le turnăm peste făină, sare și zahăr. Omogenizăm. Adăugăm și gălbenușul. Frământăm, adăugăm și uleiul și continuăm până obținem un amestec omogen.
Acoperim și îl lăsăm la loc călduț 40 de minute.
După 40 de minute îl scoatem pe o planșă înfăinată și mai frământăm câteva minute, să scoatem bulele de aer. Împărțim apoi aluatul în bile egale. Mie mi-au ieșit 8. Dăm fiecărei bile formă de bagel, prin introducerea a două degete în mijlocul bilei și învârtire, ușor, până ajungem la forma dorită. Îi așezăm pe o tavă cu hârtie de copt și îi mai lăsăm să stea 15 minute.
Îi scoatem din apă, îi scurgem și îi așezăm într-o tavă cu hârtie de copt, unde îi lăsăm câteva minute să se răcească puțin. Îi ungem apoi cu gălbenuș (sau albuș bătut, dacă nu mai aveți gălbenuș) și presărăm semințe de susan, ceapă uscată, sare mare, mac sau ce mai doriți.
Apoi îi coacem în cuptorul încins la 200C până sunt aurii (aprox 15-20 min).
Noi i-am servit cu cremă de brânză și somon afumat și i-am însoțit cu o salată asortată. De-li-cios! Sunt pufoși, aromați, îți vine să îi mănânci goi până mai rămâne doar amintirea lor.