miercuri, 29 aprilie 2020

Tochitură moldovenească


Tochitura moldovenească este o mâncare sățioasă, gustoasă, relativ ușor de făcut și tocmai bună pentru o masă în familie.

Ingrediente :
- 700 grame carne de porc, tăiată cuburi
- 3 cârnați (afumați), tăiați felii
- 1 pahar de vin alb
- 1 ceapă mare, tăiată mărunt
- 3-4 căței usturoi
- 1 lingură bulion
- 300-400 grame suc de roșii, sau o conservă de roșii tăiate
- sare, piper, foi de dafin, boia dulce

Începem prin a căli ceapa în ulei încins. Când s-a înmuiat puțin, adăugăm carnea de porc. Când începe să se facă adăugăm cârnații tăiați felii. Focul trebuie să fie moderat spre mic, să nu se ardă nimic prin tigaie. :)



 Adăugăm un pahar cu apă și usturoiul pisat și amestecăm din când în când. După ce se evaporă apa, mai adăugăm, în cazul în care carnea nu e încă făcută. Când e gata și apa a dispărut adăugăm vinul și amestecăm până ce începe să se evapore.


Punem 2-3 foi de dafin, bulionul, sucul de roșii, boiaua, sare și piper după gust și lăsăm să fiarbă acoperit până ce carnea e moale și suculentă și sosul a început să scadă. 


Servim cu mămăliguță fierbinte, brânză (rasă) și ou ochi. Poftă bună! 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu