joi, 28 mai 2020

Dovlecei pané



De astăzi unele rețete vor avea și povești. Povestea dovleceilor pané o puteți citi aici.

Dacă vreți doar varianta scurtă , voilá :

Rețeta e cât se poate de simplă : se spală dovleceii, se înlătură capetele, se taie felii și se presară sare peste ele. 


Cât timp ele stau cuminți, pregătim 2 farfurii întinse și un bol. În farfurii punem pesmet, într-una, și făină, în cealaltă, iar în bol spargem 2 ouă (dacă avem mulți dovlecei și mai avem nevoie, mai spargem unul, ulterior). În făină se pot pune condimente, după gust și bucurie, eu pun doar sare. Bine, am pus și parmezan, la viața mea, dar acum let's keep it simple. Scurgem dovleceii de apa lăsată și îi uscăm în prosoape de hârtie cât putem de bine. Apoi ii dăm prin făină, ou, pesmet. 


Ii prăjim în ulei încins, pe ambele părți, până sunt aurii. 


Ii scoatem pe prosoape de hârtie. Noi i-am servit cu un sos de smântână și usturoi. 








marți, 19 mai 2020

Biscuiți spiralați




Pentru că ne-am obișnuit să avem mereu biscuiți în borcănelul special conceput pentru așa ceva :) caut mereu să variez rețetele și să găsesc unele cât mai bune și ușor de făcut. 
Biscuiți spiralați fac de mult timp, însă foloseam o altă rețetă. Acum am făcut așa, și au ieșit muuult mai pufoși. 

Ingrediente :

- 200 grame unt temperatura camerei
- 1 ou
- 160 grame zahăr pudră 
- esență vanilie
- 300 grame făină 
- 1 linguriță praf de copt
- 2 linguri cacao
- esență de rom

Amestecăm untul moale cu zahărul, apoi adăugăm esența de vanilie, făina și praful de copt și omogenizăm. Vom obține un aluat destul de moale și lipicios, dacă e nevoie mai adăugăm o lingură, două, de făină, cât să putem lucra cu el. 


Împărțim aluatul în două, iar în jumătate punem cele 2 linguri de cacao și esența de rom. 


Intindem fiecare aluat pe hârtie de copt(între doua bucăți egale de hârtie de copt) și apoi le suprapunem.


Repet: ne ajutăm de hârtia de copt, căci aluatul este destul de moale și fragil. 


După ce le suprapunem le rulăm strâns și punem rulada în folie de plastic, și apoi la frigider 45 de minute. 


Când rulada s-a întărit, înlăturăm folia de plastic și tăiem felii. 


Le punem pe o tavă cu hârtie de copt și... la cuptor cu ele! 
 180C pentru aproximativ 10 minute. Sunt delicioase, fragede și nu-ți vine să te oprești din a le mânca!





Medovik cu fructe de pădure


Nu degeaba unele torturi, sau prăjituri, sau deserturi în general au un renume. Sigur, unele sunt mai migăloase, însă categoric se merită fiecare minuțel petrecut în acest scop. Și ca să le faci, și ca să le mănânci. :) 

Rețeta eu am luat-o de la Olguța și am adaptat-o puțin, în sensul că am adăugat și niște fructe de pădure în cremă, pentru un gust mai fresh. 

Ingrediente :
- 200 grame zahăr 
- 130 grame miere
- 180 grame unt
- 150 grame ouă 
- 6 grame bicarbonat de sodiu
- 500 grame făină 
- 3 grame sare
- 1 gram cardamon(praf) 

Cremă 
- 550 grame smântână acră 
- 400 grame smântână dulce
- 250 grame zahăr pudră 
- 10 grame esență vanilie 
- coaja rasă de la o portocală 

-350 grame fructe de pădure congelate
- 150 grame zahăr 

Punem fructele și zahărul într-o crăticioară și le amestecăm ușor, la foc mic, până se topește zahărul. Punem apoi fructele într-o strecurătoare și le lăsăm acolo la răcit. 

Pentru foi, punem zahărul, mierea și untul la bain marie. Amestecăm până ce untul e topit și compoziția fierbinte. Adăugăm ouăle treptat și continuăm să amestecăm până se îngroașă puțin. 



Luăm de pe foc și adăugăm bicarbonatul. Amestecăm. Făina împreună cu cardamonul și sarea le încorporam treptat în compoziție, până obținem un aluat ferm 


 Infoliem și dăm la rece 6 ore.


După ce timpul s-a scurs, luăm aluatul de la rece, îl împărțim în bucăți egale(mie mi-au ieșit vreo 12,13) și, pe un blat înfăinat, începem să întindem foile, una câte una, la 1 mm grosime. Le decupam cu un cerc de 18 cm diametru și le coacem, individual, la 175C, 5-6 minute, sau până devin aurii. Rețeta originala spune 10-12 minute la 180C,dar pentru cuptorul meu însemna să le ardă, așa că am observat când deveneau aurii la mine în cuptor și m-am adaptat. 


Eu am cântărit bucățile de aluat, să îmi fie mai ușor. Undeva la 80-90 grame a avut fiecare. Marginile le coacem o dată cu foile și le păstrăm. Le vom folosi la ornat.

Pentru cremă (scuzați calitatea pozelor, dar era noapte) batem toate ingredientele bine de tot,până devin spumă. 


Când avem toate componentele, într-un inel de tort de 18 cm în care am pus folie de acetat așezăm prima foaie, apoi 2 linguri pline de cremă, apoi câteva fructe de pădure. 


Repetăm operațiunea până la terminarea foilor, lăsându-o pe ultima fără cremă. Păstrăm 2-3 linguri de cremă pentru a doua zi, împreună cu resturile de foi, fărâmițate. 
Băgăm la frigider peste noapte. 

A doua zi înlăturăm inelul de tort și folia de acetat și îmbrăcăm tortul în crema rămasă. Deasupra presărăm firimiturile de la resturile de foi. Mai lăsăm la rece câteva ore, apoi putem felia și servi. Nu are rost să vă spun ce gust are, în primul rând pentru că simplele mele cuvinte nu i-ar face dreptate, și apoi pentru că las imaginile să vorbească. 











sâmbătă, 16 mai 2020

Frigărui caprese


Din nou, o idee simplă și rapidă de aperitiv, cină ușoară (sau chiar garnitură).

Ingrediente :
- roșii cherry
- mini mozzarella(pot fi și cuburi tăiate dintr-o bucată mai mare de mozzarella)
- busuioc proaspăt, spălat și uscat
- reducție de oțet balsamic

"The perfect bite" include o roșie cherry, o bucățică de mozzarella și o frunză de busuioc, musai scăldate în reducție de oțet balsamic. Italia pe farfurie!





vineri, 15 mai 2020

Quiche cu mozzarella și roșii cherry


Am mai scris despre quiche, despre cât de mult îmi place și cât de potrivit îl găsesc pentru cină, prânz, chiar și mic dejun.
De data asta vă prezint o variantă mai fresh, să zicem așa, cu mozzarella și roșii cherry, dar și puțin bacon, că a fost prea mare ispita.

Ingrediente :
- aluat de quiche. Rețeta aici
- 250 grame mozzarella
- 250 grame rosii cherry
- 4 felii de bacon, prăjite crocant
- 1-2 fire ceapă verde, călită
- 2 ouă
- 300 grame lapte+smântână dulce (150+150,dar nu musai)
- 75 grame cașcaval ras

Întindem aluatul și îl coacem după instrucțiuni. Când e gata, îl scoatem și îl lăsăm puțin la răcit.
Pe el așezăm baconul tăiat mic, roșiile, mozzarella, ceapa, câteva frunze de busuioc, și un amestec din ouă, lapte, smântână dulce și sare(și nucșoară, opțional). Deasupra presărăm cașcavalul ras.

Băgăm la cuptorul încins la 175C pentru 30-40 minute, sau până e gata. 







Cartofi copți, cu usturoi și pătrunjel


In mod evident rețeta de azi nu dorește a șoca prin elemente inovatoare, și nici prin tehnici complicate. Nu. Este vorba doar de o idee de garnitură (sau fel principal, de ce nu?) atunci când vreți să faceți altceva.
Și dacă la capitolul inovație nu excelează, la capitolul gust are coroniță și felicitări, pentru că usturoiul, sarea, uleiul și cartofii fondanți sunt un grup cât se poate de omogen. Toate se topesc în gură și lasă un gust nemaipomenit.

Ingrediente :
- cartofi noi(mai mici)
- ulei
- puțină apă
- sare, piper
- 3-4 căței usturoi

Cartofii se spală bine și se pun într-o tavă cu puțin ulei și puțină apă. Se bagă tava în cuptorul încins. Cartofii sunt gata când o furculiță intră în ei cu ușurință. Când se întâmplă asta, îi scoatem din cuptor și îi zdrobim ușor cu o furculiță.


Într-un bol amestecăm usturoiul zdrobit, sare și ulei. 


Împărțim amestecul de ulei și usturoi peste cartofi, cu ajutorul unei linguri, având grijă să punem peste toți cartofii.  Presărăm și niște pătrunjel proaspăt, tocat, și ne bucurăm de un gust absolut minunat.